Nu putem nega trecutul, fără el istoria personală nu poate exista. Nu putem ignora viitorul. Fără el, nu am putea privi înainte. Nu putem contesta prezentul, pentru că el înseamnă punctul de contopire între ceea ce a fost şi ceea ce va fi. Dacă nu putem scăpa de temniţa momentului prezent, putem măcar să ne alegem celula în care să ne înlănţuim destinul.
Întotdeauna am preferat engleza în detrimentul propriei limbi. Nu am făcut-o din snobism, din dorinţa de a epata sau din răzbunare pentru o limbă care, deşi este dulce şi frumoasă, e săracă din multe alte puncte de vedere. În engleză am găsit răspunsul care să împace timpul, care să unească în punctul de confluenţă al sufletului meu trecutul, prezentul şi viitorul. Present Perfect Continuous este preferatul meu, fiindcă îmi permite să păcălesc timpul şi să-l aduc cu forţa în clipa trecătoare a prezentului. Pentru mine, această simplă denumire înseamnă mai mult decât gramatică pură. Nu cred că putea exista un nume mai potrivit pentru un timp banal, de altfel. Percep cu alţi ochi o definiţie matematică a unei ecuaţii imposibil de rezolvat cu armele raţiunii, lipsite de suflet.
Present, pentru că este cantonarea în momentul exclusiv al fiinţării, al lipsei de amintiri sau de anticipare.
Perfect, fiindcă perfecţiunea sa intrinsecă relevă adevărul clipei ce moare.
Continuous, deoarece prezentul este singurul care are materialitate, care există cu adevărat, care nu dispare niciodată.
Este legătura de necontestat între trei momente cruciale ale existenţei umane, ale destinului dornic să înţeleagă de unde vine şi încotro merge.
Nu există nici un timp al limbii române care să poate reproduce cu fidelitate ideea legăturii indestructibile dintre formele de manifestare a TIMPULUI. Poate de aceea este atât de greu de înţeles pentru mulţi. Ca să poţi pătrunde tainele lui Present Perfect Continuous, trebuie să resimţi acut curgerea timpului, să vezi legăturile ascunse ale renaşterii sale. Trebuie să simţi cum timpul se rescrie permanent, cum se transformă şi renaşte din propria-i curgere. Este un perpetuum mobile, a cărui energie se conservă la infinit. Ne scurgem odată cu el, păstrăm amintiri şi visăm la ceea ce va fi. Am puterea de a ghici viitorul. Nu trebuie decât să am răbdare să devină prezent. Ceea ce viitorul ne ascunde, prezentul ne dezvăluie, iar trecutul pecetluieşte. Trecutul este cimitirul timpului, este ultimul popas pe care-l face în trecerea sa.
Eu îmi trăiesc până la saturaţie prezentul, fără a uita trecutul şi fără a ignora viitorul.
