Cultura de sâmbată

Firul în patru- Starea de lehamite

Din pomi se scurg frunze amorţite, într-o cădere prelungă spre culcuşul călduţ al pământului, într-un dans aleatoriu al trecerii neştiute prin alt anotimp. Ce toamnă tristă s-a abătut, ce ploi vremelnice se luptă să spele mizeria, ce vânt turbat aduce molime ale firii din locuri şi timpuri uitate. Deluviul de vorbe goale inundă la refuz, zornăie limbile de lemn, flutură zănatic afişe colorate, adie promisiuni în care nimeni nu mai crede.

E vremea dezbinării, a pasiunilor deşănţate, a spălării pe circumvoluţiuni, a prostirii pe faţă şi pe dos, a încăierării furbinde pe iluzia puterii şi a privilegiilor. Răsună voci sparte, cu aplomb şi convingere prefăcută, timpanele vibrează înţepător, agresate de cuvintele ce mustesc de semnificant, dar zac golite de orice înţeles. Vorba dulce voturi aduce. Se întrevede cârpeala cu aţă albă, spoiala se dezveleşte hâdă pe chipuri, zâzania rânjeşte mulţumită din spatele discursurilor fade.

Se simte o sciziune profundă, sunt prea mulţi cei ce vor şi prea puţini cei ce pot. Simţul măsurii şi al ridicolului i-a părăsit de mult, dacă el va fi existat vreodată la nişte oameni ce cred că le este menit să conducă alţi oameni. Privesc îndelung figurile triste şi şterse, îngheţate într-o mină artificială şi studiată pe pliantele frumos tipărite pe hârtie de calitate şi pe bani publici. Dacă acestea sunt argumentele lor pentru a se alege cu o şampilă rotundă pe buletinul de vot, înseamnă că au tras concluzia că acest popor şi-a consumat ultimul dram de minte cu mulţi ani în urmă.

Se apropie vijelia iernii, cu griji, nervi, alergătură, facturi, preţuri care cresc. Lumea va uita promisiunile, viaţa se va poticni să meargă înainte, nimeni nu va cere socoteală nimănui. Două lumi paralele, în două universuri paralele. Iar ei vor fi găsit ceea ce doreau, iar noi...vom rămâne tot noi, cu dezamăgiri, cu speranţe sparte, cu dezgustul nostru, cu lehamitea ce ne-a cuprins.