Plouă necontenit, de zile în şir, mărunt, agasant, întru amintirea unui deluviu de mult uitat. Umezeala grea se cuibăreşte în interstiţiile universului, sapă neobosită la temelia sufletului, până când firavul templu se prăbuşeşte în sine însuşi măcinat de mucegaiul care naşte un mucegai şi mai mare. Fiinţa se afundă în ea până când începe să mustească diluată, prin porii mizeriei de zi cu zi. În apa băltită cloceşte banalul, mundanul, materialul. Peste tot este noroi, apăsare, o stare de depresie nefirească. Plouă peste noi cu apă malignă, într-o lume astenică şi anchilozată de răutate şi toate celelalte metehne umane. Nervii inflamaţi îşi caută o cale de a se revărsa, într-o infecţie generală de iritare.
O mare de umbrele inundă trotuarele, un furnicar mecanic se perindă pe străzi. Începe primăvara, începe sezonul iepurelui de martie şi al pălărierului nebun. Nimeni nu mai are răbdare, zâmbetele sunt de complezenţă, oamenii poartă etichete cu preţ la vedere, conştiinţa sucombă asaltată de chinul grijilor mult prea lumeşti, mult prea materiale. Nimeni nu mai are timp pentru ceea ce contează cu adevărat. Diavolul rânjeşte mulţumit din spatele redutei de mărunţişuri, aruncând în bătaie de joc încă o mână de spoială peste această lume.
Este o ploaie ce îmbâcseşte aripile de înger, ce întinde la infinit petele meschine ale păcatelor strămoşeşti, ce împiedică privirea să se ridice spre cer. Stropii suprasaturaţi se agaţă agresiv, sapă în carne precum viermii hulpavi, îndeamnă la o alergătură bezmetică spre nicăieri. Existenţa devine o artă poetică întoarsă pe dos, scrisă de o mână stângace, pe un pergament scorojit. Izvorul vieţii a secat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Alegeti-va cu grija cuvintele. Imi rezerv dreptul sa sterg comentariile cu limbaj ofensator.