Iluzii

 Trăim cu iluzia că suntem stăpânii vieţilor noastre, ne îmbătăm cu apa rece a liberului arbitru, ne facem chip cioplit din lucrurile pe care le cumpărăm pentru a umple un vacuum, greşit resimţit ca fiind fizic. Iar timpul trece neiertător peste noi, aşteptand rabdător scadenţa.

Iluzia libertăţii este cea mai periculoasă, pentru că ne adoarme conştiinţa, ne amăgeşte cu certitudinea unor lucruri efemere, ne lasă fără apărare în faţa meschinăriei vieţii. Libertatea, mai ales cea individuală, este atât de greu de obţinut în termenii pe care egoul îi impune, încât devine motiv de frustrare. În mod inevitabil, din conflictul iscat între principiile personale şi situaţiile inevitabile de compromis, cea mai şifonată iese conştiinţa.

Poate de aceea sunt cinic din fire, cu cei din jur, dar mai ales cu mine. De aceea scriu şi mă scriu, din pasiune, dar mai ales ca tratament împotriva propriilor demoni. Iubesc cu tot sufletul, deşi mă tem că nu voi primi în schimb iubire cu aceeaşi măsură. Asta e, oamenii fură la cântar, măsluiesc zarurile şi umblă cu ocaua mică, mai ales când este vorba de sentimente. Sunt stresat de tot de şi de toate, nu îmi găsesc liniştea, îmi fac zile negre şi nopţi albe singur, atunci când mai am loc de cei din jurul meu. Am prieteni puţini, pentru că e mai sigur aşa. Probabilitatea de a fi dezamăgit este mai mică. Nu am încredere în oameni, pentru că uneori nu pot avea încredere nici în mine însumi. Îmi cântăresc îndelung deciziile, le analizez sub toate aspectele, despic firul în patru, apoi mă hotărăsc sub impulsul momentului. Aşa am impresia că încă mai am libertatea de a alege.

Respect, atât cât e posibil în România, legile şi legea bunului-simţ. Sunt politicos cu cei care merită şi bădăran cu cei care nu merită oricum să fii politicos cu ei. Muncesc mult, pe bani puţini. Uneori, mă întreb de ce o mai fac.

Sunt plin de contradicţii, dar nu mă deranjează. Ar fi bine ca ceilalţi să se obişnuiască, eu nu am de gând să mă schimb. Mă simt bine în pielea mea şi am încetat de mult să mai încerc să înţeleg oamenii. Acum, din comoditate, e mai simplu să-i ignor. Dacă insistă să mă provoace, nu îmi este deloc greu să-i înjur. Sunt loial din principiu, dar îmi dau seama că principiile nu ar trebui urmate întotdeauna, pentru că este total contraproductiv. Sunt prieten devotat şi duşman neînduplecat. Nu-mi plac nuanţele de gri, mai ales într-o lume care rulează în alb-negru.

Cred în lucrurile obţinute cu muncă, sudoare, construite în timp.

Fumez tocmai pentru că e la modă să renunţi la ţigări, dar mai ales fiindcă îmi place.

Timpul meu este mult prea preţios. Am învăţat că timpul vindecă orice rană. Întrebarea este ce te faci când nu ai timp.

Sunt eu cu mine şi mă împac de minune. Dacă cineva nu mă place, nu mă deranjează. Sentimentul este reciproc.

Sunt doar un om şi, spre deosebire de mulţi alţii, nu mă străduiesc să devin o maşină. Perfecţiunea există doar în filmele SF, în basme şi în închipuirea unora. Din păcate, toate sunt pure invenţii, aşa că rămân la părerea mea. Dacă cineva se simte deranjat de ceea ce am spus, este liber să îşi manifeste dezacordul. Nu promit că voi răspunde, pentru că îmi place să   îmi respect  promisiunile.