un nume din cuvinte,
două, nu mai multe, închise
între două idei măiestre:
nefiinţă şi coasă.
întorc pe dos
imaginea mea în oglindă
fereastra sufletului aşteaptă,
înţepenită între uitare
şi memoria ei:
demonici zei
ai clipei strămutate
eu exist la hotarul
dintre blestemul zilei
şi nesfârşita noapte
stihiile întrupate
uitate în furtună
se-adună să cânte în cor
destinul ce aşteaptă
la hotarul dintre
pământ şi apă